REZULTATE ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Procesul de votare a inceput in Noua Zeelandă
ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Procesul de votare la scrutinul din 2 noiembrie 2014 pentru desemnarea preşedintelui României a demarat în strainatate la oficiul de votare din capitala Noii Zeelande, Auckland, sâmbătă, la ora 20.00, la ora României, noteaza portalul Mediafax.
„Având în vedere diferenţele de fus orar, următoarele secţii care se vor deschide la ora 22.00, ora României, sunt cele din Australia (Canberra, Sydney, Brisbane, Melbourne). Conform legii, votarea începe la ora 07.00, ora locală şi se desfăşoară până la ora 21.00, ora locală, când secţia de votare se închide”, notează MAE.
Cetatenii cu drept de vot pot gasi pe website-ul MAE lista cu adresele secţiilor de votare, la categoria alocata alegerilor prezidenţiale.
MAE informează că pentru organizarea scrutinului în străinătate, respectarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor privitoare la alegeri de către toate autorităţile, instituţiile şi organismele cu responsabilităţi în materie electorală, sunt asigurate de Biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate nr. 48, în conformitate cu prevederile legale.