Mesajul realistic transmis de unul din liderii noului grup politic Partidul Noua Romanie!
„De 25 de ani ne tot plângem că suntem conduși catastrofal de o adunătură de mediocri, infractori, agramați, securiști și foști nomenclaturiști. Care doar fură, ne râd în față și ne pun să plătim oalele sparte. De 25 de ani ne tot plângem noi românii, dar când este vorba să schimbăm ceva, să trecem de la vorbe goale la fapte reale, dăm înapoi și spunem ”Fă tu și pentru mine”.
Românii nu sunt uniți nici atunci când este vorba de propriul interes. Nici atunci când este vorba de a scăpa țara de hoți. Se găsesc destui care să spună că ”NU SE POATE”, că suntem ”VÂNDUȚI”, că ”Nu te pui cu Sistemul” și tot așa. Ne place să ne plângem de milă și cam atât.
Suntem prea nepăsători la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, suntem adeseori egoiști și spunem ”Dar ce-mi pasă mie?”, ”Nu e problema mea”, ”De ce să mă complic”.
Sau alții mai ”pragmatici”, s-ar implica doar dacă le ”iese ceva” și atunci când îi chemi într-un proiect prin care încerci să schimbi ceva să rezolvi un neajuns, îți trage o întrebare de te lasă lat: ”Dar mie ce-mi iese la afacerea asta?!”.
Ar trebui să luăm modelul grecilor când e vorba de unitate, drepturi, determinare. Noi românii suntem prea moi, prea indolenți, de multe ori prea cu mult bun simț față de cei care ne fură, umilesc, ne scuipă în față iar mai apoi vin să ne ceară votul.
Dacă vrei să joci trebuie să intri în horă, de pe margine poți doar privi, aplauda sau fluiera. Eu vreau să schimb ceva în România și am făcut primul pas: Partidul Noua Românie.
Nu am făcut de unul singur acest pas, ci alături de încă trei prieteni care au crezut la fel ca și mine că putem muta munții din loc și că putem să dăm startul la Adevărata Schimbare în România.
Milioane de români nu merg la vot pentru că s-au săturat de actuala clasă politică. Acum au alternativa la actuala clasă politică. Au ce vota. Au cu cine și pentru ce vota. Acum românii au marea șansă să treacă de la vorbe la fapte, acum pot decide ei pentru ei, marea schimbare.
Toți românii care își doresc o schimbare reală în România, din toate punctele de vedere trebuie să înțeleagă un lucru, nu poți să faci o schimbare reală tot cu cei care de 25 de ani te-au condus. Este o prostie să mai continui să-i creditezi cu votul tău pe politicienii care te-au mințit de atâtea ori și te-au umilit în fel și chip.
Dacă în alte partide te înscrii și ajungi să ”contezi” abia peste ani și ani de zile, în PNR pornești din start cu aceleași drepturi, obligații și atribuții, ca oricare alt membru.
Ai șansa ca în acest partid tu să decizi pentru tine și familia ta încotro să o ia țara. Nu devii membru doar pentru un vot, doar pentru a-ți convinge rudele și prietenii să voteze un ”alt” partid.
Partidul Noua Românie este un proiect curat care poate reprezenta startul unei schimbări majore a țării. Împreună putem crea o Nouă Românie pentru noi, pentru voi pentru tine.
Române, Trezește-te odată la realitate, treci la fapte și nu rata această șansă. Vino alături de Partidul Noua Românie, și de tine depinde ce poate face acest partid pentru România.
Acum ai șansa să schimbi ceva. Ce faci cu această șansă? O ignori? Sau te implici și împreună decidem cât și cum putem schimba? Române nu rata această șansă, s-ar putea să regreți și atunci va fi în zadar.
Câți ani să mai invocăm celebrul vers al lui Octavian Goga:”Munții noștri aur poartă iar noi cerșim din poartă în poartă”, pentru a ne plânge de actualii conducători ai României?!”
Pentru cei care vor să se înscrie în Partidul Noua Românie, link AICI.
Urmăreşte Partidul Noua Românie pe Facebook.
Sursa: PNR