Moartea lui Bogdan Gigina, politistul ce facea parte din grabita coloana ce-l transporta pe Gabriel Oprea. De ce nu a oprit ministrul pentru un prim ajutor?
Povestea tragicului accident din Bucuresti in care si-a pierdut viata un politist motociclist din cadrul Brigazii Rutiere care directiona cu graba coloana ministrului de interne Gabriel Oprea, este prezentata de site-ul „stiripedia” ce a adunat marturii socante de la martorii ce au vazut cum moare agentul din convoiul interesului national.
Coloana s-a constituit în jurul orei 18.40. Obiectivul era ghidarea maşinii în care se afla vicepremierul Oprea spre casă. Trei autospeciale făceau parte din această coloană. Motocicleta condusă de Bogdan Cosmin Gigina, maşina lui Gabriel Oprea şi un VolksWagen Passat pe postul de închizător de coloană. În ultima maşină se afla şi şeful de dispozitiv, subcomisarul Gâtan. În fiecare intersecţie pe unde trecea coloana erau posturi fixe de dirijare. Agenţi care asigurau că niciunul dintre şoferii muritori de rând nu trece pe verde când prioritatea este a ministrului Gabriel Oprea.
Bogdan Gigina trebuia să se grăbească să-l ducă pe ministru acasă, nu trebuia să se gândească la studiile privind accidentele. De altfel nu trebuia să gândească, punct. Subofiţerii din postura lui nu trebuie să gândească. Trebuie să execute şi atât, fără să întrebe de ce e aşa de urgent ca Oprea să ajungă acasă.
Detaliul şocant povestit de trei surse diferite
În momentul în care Gigina a pierdut controlul motocicletei şi a intrat în gardurile care delimitau lucrările se afla la aproximativ 300 de metri de maşina lui Gabriel Oprea. Autospeciala Ministerului Afacerilor Interne condusă de şoferul lui Oprea a oprit în apropiere de accident. Şoferul a deschis uşa şi a dat să coboare ca să-i dea colegului său primul ajutor. După câteva secunde a revenit cu mâinile pe volan şi a demarat mai departe în trombă; în viteză şi mai mare decât până atunci. Scena a fost descrisă de mai mulţi poliţişti în discuţii separate. La locul accidentului a rămas ofiţerul Gâtan. Maşina lui Oprea şi-a continuat singură traseul dar tot cu sirene şi girofar. Poliţiştii care ne-au relatat scena spun că este posibil ca şoferul lui Gabriel Oprea să fi vrut să-şi ajute colegul însă vicepremierul s-ar fi opus tocmai ca să poată dispărea mai repede iar accidentul să fie muşamalizat. Era coloana lui Gabriel Oprea ilegală?
Poliţiştii de la Rutieră, scoşi în careu
De dimineaţă, şeful Brigăzii rutiere, comisar-şef Cristian Crai a făcut revista de front cu poliţiştii din serviciu. Nemulţumiţi de felul în care au comunicat ofiţerii de presă accidentul, câţiva poliţişti s-au revoltat. Cristian Crai le-a explicat subalternilor: „Procurorul ştie adevărul, toţi ştim adevărul, dar e mai bine aşa. Pentru toată lumea”.
„Mereu ne aleargă. Oprea e şi singurul dintre toţi care merge cu peste 100km in oraş. Ştii ce cred? Că dacă eram eu la deschidere, eu muream, nu Bogdan.”, ne-a spus unul dintre poliţiştii Brigăzii Rutiere care ne-a rugat să nu-i facem publică identitatea din motive lesne de înţeles.
„Am prins mai mulţi miniştri. Dar pe Oprea îl ducem de la tuns, la masă, la întâlnirile cu colegii de partid, peste tot”, ne-a mărturisit un alt poliţist.
Mai multe detalii despre accidentul in care si-a pierdut viata politistul Bogdan Gigina, AICI.
Imagini de la inmormantarea ofiterului Gigina de la rutiera, AICI.
1 Response
[…] Gabriel Oprea si implicit cererea DNA de urmarire penala a fostului ministru de interne in cazul Bogdan Gigina. Aproximativ 4000 de oameni s-au adunat in fata intrarii Senat a Palatului Parlamentului unde si-au […]