Deputat de Iași: „Tot felul de nulități sunt promovate în funcții de decizie!”

Deputata USR de Iași Cosette Chichirau, critică mediocritatea celor propuși de PSD pentru noile functii ministeriale in urma remanierii de ieri.

dancila si dragnea

Viorica Dancila si Liviu Dragnea (foto: Cotidianul.ro)

„Este pur și simplu incalificabil modul în care se face această remaniere guvernamentală. Liviu Dragnea se comportă ca și cum Executivul ar fi moșia sa de la Teleorman. Tot felul de nulități sunt promovate în funcții de decizie punând în pericol imaginea României și funcționarea efectivă a instituțiilor statului.

Astăzi, guvernarea incompetenților intră în actul al II-lea. La Ministerul Dezvoltării (unul dintre cele mai importante din Guvern), în locul lui Paul Stănescu (inginer agronom la bază, cu experiență la Fabrica de Conserve), este pus Ilan Laufer (vedetă a presei tabloide, absolvent de Educație Fizică și Sport).

La Economie, în locul lui Dănuț Andrușcă vine Niculae Bădălău (tot cu studii incerte în domeniul agricol), iar la Ministerul Muncii, în locul Olguței Vasilescu (promovată la Transporturi) vine un oarecare Marius Budăi, un parlamentar PSD care a început facultatea la 14 ani după ce a terminat liceul.

Să fie clar: acest Guvern NU îi reprezintă pe români!”, a scris Cosette Chichirau pe Facebook.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.