Statul doneaza 100 milioane pentru o catedrala, dar nu poate finanta un SF pentru autostrada
Statul roman a pompat aproape 100 de milioane de euro in Catedrala Mantuirii Neamului, desi mai marii Bisericii Ortodoxe Romane promiteau acum vreo 10 ani ca “monumentul” va fi construit numai din fonduri proprii si ceva donatii.
Culmea este faptul ca aceasta cladire gigant a fost ridicata in proximitatea altui edificiu mamut, Casa Poporului, pentru care poporul roman a platit si muncit cu varf si indesat.
Este greu sa intelegi “logica” statului roman: cum e posibil sa gasesti mereu finantare pentru tot felul de constructii opulente, insa cand vine vorba de un proiect de dezvoltare economica sa te plangi ca “nu sunt bani”?
De exemplu, asociatiile civice de la Iasi au reusit sa castige o prima batalie prin adoptarea legii autostrazii A8 in Parlament, dar este interesant de vazut cat de doritori vor fi alesii neamului sa aprobe in Legea Bugetului 2019, cei 100-125 milioane de euro necesari SF-ului, care este primul pas in demararea proiectului de infrastructura.
Catedrala inaugurata dar nefinalizata:
Duminică are loc sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, desi cladirea este departe de a fi finalizata fiind este ridicata “la rosu”. În jurul evenimentului rămâne, însă, un mare semn de întrebare: unde vor sta zecile de mii de oameni veniți să participe la slujbă având în vedere că marea Catedrală se află încă în stadiul de șantier?
Ba mai mult, legea este incalcata din cauza ca nu exista nici aviz ISU, insa reactia autoritatilor este una socanta si tipica stilului mioritic: “merge si asa, desfăşurarea evenimentului se face exclusiv pe răspunderea proprietarului, a organizatorului”. Ni-l si inchipuim pe Preafericitul Daniel batand drumul pe la procuratura in eventualitatea nefericita a vreunui accident.
Legea interzice desfăşurarea oricăror evenimente publice pe un şantier deschis, aşa cum este, în acest acest moment, Catedrala Mântuirii Neamului.
„Este ilegală punerea în funcţiune a unei clădiri aflată în stadiu de execuţie, la care nu s-a făcut recepţia şi pentru care nu a fost obţinută autorizaţia de incendiu, potrivit legii 307/2006“, susţine Daniel Vasile, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.
Cu trei zile înainte de inaugurare și după opt ani de la începerea lucrărilor, Catedrala arată așa: un șantier imens și o construcție ale cărui turle sunt învelite cu prelate poleite, noteaza Recorder.ro.
Mai multe despre cum se pregătește Patriarhia pentru evenimentul de duminică, puteți afla aici: https://bit.ly/2KnFbLE„