PSD-ALDE pierde majoritatea în Camera Deputaților după ce 4 parlamentari PSD au migrat la „Pro România” lui Ponta

Schimbare serioasă a raportului de forțe in Parlament unde 4 pesediști s-au dus la partidul lui Ponta lănsând coaliția de guvernământ PSD-ALDE fără majoritate in Camera Deputaților!

Coalitia PSD-ALDE a ramas fara majoritate in Camera Deputatilor (foto: monitorulcj.ro)

După ce patru deputați au plecat luni de la PSD la Pro Romania, formațiune condusă de Victor Ponta, PSD și ALDE au rămas fără majoritate în Camera Deputaților, lipsindu-le în acest moment două voturi pentru a nu depinde de alte partide.

Împreună, PSD – 144 deputați după mișcarea anunțată luni – și ALDE – 19 deputați au acum 163 de deputați, în timp ce majoritatea de jumătate plus unu din Camera Deputaților, necesară pentru trecerea unor legi organice și pentru cvorum de vot final este de 165 de voturi.

Pe de altă parte, deseori, alături de PSD și ALDE au votat cei de la UDMR, precum și o parte dintre deputații minorităților naționale. De altfel, UDMR și coaliția PSD-ALDE au un protocol de colaborare parlamentară valabil până în 2020.

De asemenea, potrivit unor informații HotNews.ro, PSD si-a asigurat o majoritate neoficială prin negocierea cu o serie de parlamentari PMP.

Cei care și-au anunțat luni plecarea la Pro România sunt Mihai Valentin Popa, Mihai Mohaci, Ion Spânu şi Ion Mocioalcă, acesta din urmă fiind lider al PSD Caraș-Severin, considerat până nu demult unul dintre „baronii” social-democrați.

La Senat, cei de la PSD și ALDE stau liniștiți. Au împreună 81 senatori, iar majoritatea este de 69. Aici, PSD, cu 69 senatori în grup, au singuri majoritatea.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.