Cazul Mossack Fonseca: 7 lucruri esentiale de stiut despre documentele Panama Papers

PANAMA PAPERS – O Lovitura Dată Secretelor Offshore: „Lumea offshore are doar un singur produs la vanzare, care se numeste „secretul” și atunci când le iei acest produs, practic nu mai au nimic de vândut”.

Jurnalistii de la „International Consortium of Investigative Journalists” (ICIJ) au publicat duminica o prima transa de documente rezultate ca urmare a unei scurgeri masive de informatii, numite Panama Papers. Iata pe scurt cele mai relevante notiuni cu privire la actualul scandal ce pare sa depaseasca in intensitate episoadele Wikileaks sau Edward Snowden.

bani dolari

Panama Papers: Puterea si Bogatia Imperiilor Offshore (foto: moldova24.info)

Ce sunt documentele Panama Papers?
ICIJ și o coaliție internațională din domeniul mass-media au analizat o cantitate enorma de documente, despre care se presupune că dezvăluie lumea celor bogati si puternici si modul in care acestia isi ascund averile. Adevarate rețele clandestine care acopera intregul mapamond si la care au „aderat” asociați ai Președintelui rus, Vladimir Putin, membri ai comisiei de etică ai FIFA precum si multe alte personaje pe care Statele Unite ale Americii le-au pus sub acuzare pentru corupție.

De ce sunt numite Papers Panama?
Cele peste 11 milioane de documente, care s-au adunat pe parcursul a patru decenii, sunt conectate la firma de avocatura Mossack Fonseca care isi are sediul in Panama City. ICIJ raportează că firma a ajutat la înființarea de companii secrete și conturi offshore pentru elita mondiala. Conform ICIJ si a unui audit din 2015, Mossack Fonseca cunoștea identitatea proprietarilor reali a doar 204 din cele 14086 companii pe care le-au înregistrat în Seychelles, un arhipelag din Oceanul Indian adesea descris ca fiind un paradis fiscal.

Pe cine incrimineaza documentele?
Documentele fac referință la 12 actuali sau foști lideri mondiali precum și alti 128 de politicieni și funcționari publici. În plus față de acuzațiile care implică asociați ai lui Putin – numele liderului rus nu este direct menționat documente – și FIFA, ziarele acuză, de asemenea, prim-ministrul Islandei, Sigmundur David Gunnlaugsson, care are legături, prin intermediul soției, cu o companie offshore care nu a fost declarata în mod corespunzător, în timp ce despre președintele Argentinei Mauricio Macri se presupune că nu a dezvăluit în declarațiile sale de avere legăturile pe care le-ar avea cu o firma offshore suspecta.

Cum au răspuns cei vizati in scandalul Panama Papers?
Kremlinul a respins acuzațiile ca fiind „o serie de gogoașe”, care urmăresc discreditarea lui Putin, înaintea alegerilor. FIFA, forul internațional de fotbal, le-a numit „ridicole”.

Biroul primului ministru islandez a declarat că firma offshore de care este legat numele premierului este de fapt o societate holding pentru activele soției sale, nu s-a bucurat de niciun avantaj fiscal și a fost creată pentru a evita conflictele de interese în Islanda. [Intre timp Premierul Sigmundur David Gunnlaugsson si-a dat demisia marti ca urmare a protestelor masive de strada de la Reykjavik.]

Un purtator de cuvant al Presedintelui argentinian a declarat ca Macri nu a avut nici o participație la firma dezvaluita de documentele Panama.

Totusi, tari ca Marea Britanie, Franța, Australia și Mexic au promis investigații detaliate pentru a combate posibile situatii de evaziune fiscală, spalare de bani, mita, trafic de droguri, etc.

Ce spune Mossack Fonseca?
Firma de avocatura panameza a facut luni o prima declarație:
„Industria noastră nu este deosebit de bine înțeleasă de către public și, din păcate, această serie de documente va servi doar pentru a aprofunda această confuzie. Faptele sunt urmatoarele: în timp ce este posibil să fi fost victima unei brese a securității datelor, nimic din ce-am văzut în aceste documente nu sugerează că am făcut ceva ilegal, iar asta e în conformitate cu reputația noastra globala pe care am construit-o în ultimii 40 de ani facand afaceri în mod corect, chiar aici, în Panama.

„Evident, nimanui nu îi place să se trezeasca cu proprietatea furata, și intenționăm să facem tot ce putem pentru a aduce părțile vinovate în fața justiției.

„Dar, în același timp, planul nostru este de a continua să ne servim clienții, sa stam în spatele oamenilor, și să sprijinim comunitățile locale cu care am avut privilegiul de a lucra peste tot în lume, la fel cum am făcut timp de aproape patru decenii. ”

Co-fondatorul firmei, Ramon Fonseca Mora, a declarat că informațiile publicate sunt „false” și pline de inexactități și că diferite entitati citate „în multe circumstanțe” de catre ICIJ „nu sunt și nu au fost niciodată clienți ai Mossack Fonseca.”

Cum au ajuns documentele Panama la ICIJ?
O sursă anonimă a dat documentele celor de la Suddeutsche Zeitung iar publicatia germana le-a analizat împreuna cu ICIJ. Alte organizații media care au dezbatut pe marginea documentelor includ BBC, The Guardian și McClatchy.

Sursa anonimă „a pretins a fi preocupata de ceea ce a văzut în documentele. Desigur, documentele au început ca un firicel, dar totul s-a transformat într-un un torent în cele din urmă”.

„Viața persoanei care a favorizat scurgerea de informatii este în pericol în cazul se va afla vreodată ca este sursa acestui material, din cauza ca există foarte mulți oameni puternici, a caror identitate este prezentata in documente.”

Care sunt consecințele acestei scurgeri de informatie?
Cea mai mare consecinta a scurgerii acestor documente consta intr-o lovitura masivă data secretelor, ce reprezinta singura oferta de vânzare a paradisurilor fiscale offshore.

„Lumea offshore are într-adevăr doar un singur produs de vandut care este „secretul” și atunci când le iei acest produs, practic nu mai au nimic de vândut”.
Sursa: CNN

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.