Decat să-ți anulezi votul, mai bine stai acasa!

Condițiile impuse de un referendum pentru a fi luat în considerare par să nu fie pe deplin ințelese de anumiti cetățeni care cred că a-și anula votul este totuna cu neprezentarea la vot. Nu, nu este acelasi lucru.

Stampila vot sectie votare

Stampila de vot (foto: digi24.ro)

Conditia 1: Cvorumul: Odată finalizat referendumul, înainte de a sorta buletinele de vot pentru a vedea câți au pus ștampila pe DA și câți au pus pe NU, se verifică dacă referendumul e valabil. Pentru ca el să fie acceptat, e necesar ca la vot să participe (și să voteze cum ii taie capul, inclusiv să-și anuleze votul) cel puțin 30% dintre persoanele cu drept de vot înscrise pe listele electorale permanente.
Conditia 2: Validarea voturilor valabil exprimate: Apoi, pentru ca rezultatului referendumului să fie validat, este necesar ca voturile valabil exprimate (deci nu voturi anulate) să reprezinte măcar 25% din cei înscriși pe listele electorale permanente.

Legea referendumului (3/2000) spune asa: Art.5 (2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, si Art.5 (3) Rezultatul referendumului este validat dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din cei înscriși pe listele electorale permanente.

Referendumul pentru familia traditionala are loc pe 6 și 7 octombrie si are scopul de a schimba Constituția, astfel încât noțiunea de „soți” să fie înlocuită cu „bărbat și femeie”. Cu toate acestea, legislația de la noi din țară, în frunte cu legea fundamentală, Constituția, nu prevede nici la acest moment posibilitatea unei căsătorii între un bărbat și un alt bărbat sau între două femei.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.