Consiliera lui Gabriel Oprea, Alexandra Dobre, iese la atac pe Facebook pentru a-si apara seful: PSEUDO JURNALIȘTI, nu stiti sa apreciati lucrurile bune facute de PUTINII OAMENII DE CARACTER din Romania!
Cum in mediul politic romanesc orice demnitar trebuie sa aiba macar o secretara / consiliera tanara, vicepremierul si liderul UNPR Gabriel Oprea nu putea face exceptie de la regula.
Avand in vedere ca seful ei a cam intrat in belea zilele astea din cauza accidentului de pe Stirbei Voda in care si-a pierdut viata de-aiurea tanarul politist Bogdan Cosmin Gigina ce facea parte din coloana lui Oprea, iata ca e de datoria consilierei sale sa iasa la rampa si sa ne tina niscaiva lectii de morala pe Facebook (unde altundeva).
Dobre a scris pe propria pagina de pe celebra retea de socializare, un mesaj destul de agresiv la adresa celor care îi cer demisia lui Oprea, adica mai pe sleau la adresa societatii civile avand in vedere ca nu cred ca mai exista cineva care sa nu-i ceara demisia vicepremierului.
Totusi, nu intelegem de ce nu a iesit domnul Oprea cu o reactie oficiala pana acum, avand in vedere ca au trecut 3 zile de la moartea cumplita a agentului Gigina care si-a gasit sfarsitul intr-o….groapa din mijlocul asfaltului.
Cititi mai jos continutul mesajului postat de Alexandra Dobre:
„Atenție! Pentru toti aceia care am vazut ca au postat diverse articole referitoare la domnul ministru Oprea si nefericitul accident rutier…De cateva zile si mai ales astazi, vad pseudo-jurnalisti printre care si doamna Mandruta, care incep sa foloseasca cazul politistului mort in accidentul din Bucuresti in cel mai populist si ieftin mod cu putinta. Pe langa pseudo/jurnaliști apar si pseudo/avocați si pseudo/analiști politici care isi mai dau si ei cu părerea ca deh…De la colegii din opozitie, nu am asteptari. Ei fac o politica marunta pentru ca asta ii caracterizeaza. Ce ma doare cel mai tare este sa vad insa ca oameni de buna credinta si prieteni au ajuns sa creada aceste lucruri. Intr-adevar cazul politistului decedat este unul real si de regretat. Ministerul Afacerilor Interne a dat un comunicat de presa in acest sens si cred ca lucrurile trebuiau lamurite si incheiate. Cred ca pana la a arunca cu noroiul pe care l-ati improscat in ultimele zile, ar trebui sa va mai documentați putin referitor la cat de mult tine dansul la cadrele de poliție si armata si at de multe a facut pentru fiecare dintre aceștia si familiile lor.Lucrurile bune se vad cu ochiul liber si va spun sincer ca astfel de oameni care sa se lupte pentru interesele angajatilor, ar trebui sa existe in toate institutiile publice. Alt lucru dezamagitor pe care il vad este ca de cateva ore circula o pagina din Monitorul Oficial care spune fel si fel de bazaconii despre o Ordonanta de Urgenta care a fost discutata si a aparut inca din 14.10.2015, fiind in discuții de peste o luna, nu de azi sau de ieri. Ne place sa speculam pentru ca nu avem cu ce sa ne umplem timpul si nu știm sa apreciem lucrurile bune pe care le fac putinii oameni de caracter din Romania. Sa fim serioși. E penibil sa dam vina pe un om pentru un ACCIDENT regretabil, repet. Condoleanțe familiei si succes romanilor in a-si schimba mentalitatea…”