Referendum 2018: „anatomia” primei zile de vot
Așadar, prima zi din inutilul referendum pentru redefinirea familiei s-a încheiat cu o prezență de nici 6%. Mai e mult până departe, însă rezultatul din prima zi deja indică un absenteism și-o lispă de interes destul de mare.
Este de așteptat ca mâine să se pună în mișcare angrenajul de propagandă din mediul rural, unde popii și unii primari psd vor face pe dracu-n 4 să scoată lumea la vot. Se va lăsa cel mai probabil și cu ceva dosare penale. Oricum, mă îndoiesc că fără o fraudare masivă vor reuși validarea referendumului. Părerea mea e că dacă până pe la prânz (ora 13) nu crește prezența până undeva pe la 20%, nu prea au șanse să facă cvorumul. Iar o fraudă masivă, dacă va fi dovedită, ar duce la invalidarea referendumului de către CCR…
Mă bazez pe faptul că Dragnea e cam singur în această luptă politică din care doar el are de câștigat. Mă îndoiesc că cineva (primari, sau, dacă va fi cazul, judecători ccr) vor ajunge să își riște poziția sau chiar libertatea de dragul unui joc politic al lui Dragnea în interiorul PSD. Ca să nu mai spun că nu chiar tot PSD-ul își dorește ca Dragnea să iasă ”învingător” de aici.