Specialistul in Drept Valerius Ciuca, socat de modificarile la legile justitiei: Ca in “Ferma animalelor!”
Profesorul universitar Valerius M. Ciuca este unul dintre cei mai renumiti specialisti ieseni in domeniul juridic, cadru didactic la Facultatea de Drept a Universitatii „Al.I. Cuza” Iasi si judecator la Tribunalul Uniunii Europene incepand din ianuarie 2007.
Valerius Ciuca (foto: Facebook)
Intr-un mesaj postat pe pagina de Facebook, Valerius Ciuca arata cat de ingrozitor este modul in care se fac modificarile „pe repede inainte” la legile justitiei si critica iresponsabilii din gruparea PSD-ALDE pentru macelarirea legislatiei penale.
„Legile anti-justitie au intrat pe ultima turnanta ”parlamentara”, însoțite de un fond litanic repetat cu suspectă insistență: ”Avem dreptul să legiferăm”…, de parcă cineva poate contesta evidențele; doar experții în magie invocă evidențe, tocmai pentru a închide cercul dezbaterilor raționale.
Ei bine, oricât ar părea de frapant, lucrurile nu stau așa; chiar deloc asa. O „lege” fără inițiator nu se dezbate; este doar o opinie și nimic altceva. O lege vizând Justiția, fără expunere de motive, fără dezbateri naturale, in comisii normale, nu exceptionale, ca sub stare de asediu, sub „urgente” pur subiective (doar cu aparente, repetate și fictive exerciții de verbiaj al ”puterii”) este formă indiscutabilă de demolare a structurii statale care răspunde de stabilitatea și predictibilitatea statală; este prin ea însăși antistatală.
O lege care emasculează Justiția, în loc a o întări, una care in mod strigator la cer o pune în acord cu cele mai rafinate mijloace de ”privatizare” a funcției publice (lipsesc din ea doar exemplele concrete, ce-ar face-o si mai usor de inteles, bunăoară, limbajul codat la telefon, bizarerii comunicaționale demne de James Bond, sacoșe cu ”pomeni” prin parcuri și cimitire și câte și mai câte…) nu poate reprezenta Statul, după cum, grupurile legiuitoare pot reprezenta, cel mult, poporul, idealitate necesară pentru a justifica separația puterilor în stat. Când o parte a poporului, beneficiind de majoritate relativă, începe opera de demolare a statului comun (cum s-a întâmplat, fraudulos, și în martie 1948, în beneficiul unei puteri străine), despre orice putem vorbi, numai despre ”drept de legiferare” nu. În sfârșit, pentru a nu deveni, cu evidență, lege privată (privilegium), cel ce ”legiferează” trebuie să se abțină de la inițiativă și de la vot dacă este reputat ca fiind persoană privată, disimulată de cea publică, direct interesată de demolarea parțială sau totală a instituțiilor statului. Nemo debet esse judex in sua propria causa nu-i vizează doar pe judecători, responsabili de justiția comutativă, ci, în egală măsură și pe legiuitori, reponsabili de justiția distributivă. Desigur, toate aceste intenții destructurante față de instituțiile Statului român, cele care îl și reprezintă de altfel, față de Justiția sa, cunosc astăzi multe forme de îndreptare, inclusiv europene. Cea mai onorabilă însă, în acord și cu morala publică, ar fi aceea de stopare a procesului de ”legiferare” și de refacere a întregului parcurs în sens rațional și mai ales moral, Codul penal fiind corpul de reguli care încarnează moralitatea și moravurile unei țări. În Constituție întâlnim instituțiile și visele unui popor; în codurile penale ne întâlnim cu făptura-i internă (i)morală și cu cea externă, comportamentală… În locul demolării Justiției, mai bine s-ar invoca dreptul majorității de-a legifera orice, inclusiv privilegii (lex privata); s-ar face o listă cu beneficiarii lor, s-ar vota cu bile, Statul român (eventual, feudal) ar scăpa nevătămat iar poporului, în ansamblu, i-ar reveni spiritul competițional, visând să intre, cândva, în cercul nobil al beneficiarilor individuali de grație ”parlamentară”. Personajul ”Napoleon” din ”Ferma animalelor” a lui George Orwell ar putea fi un bun inspirator și, mai ales, expert în această măreață operă de ”seniorizare” a dreptului ”public” românesc…”