ALOOOO, CNAIR. Trezirea!

Timpul trece dar lucrurile nu prea se misca. La 11 zile de la promulgarea legii autostrazii A8 de catre Presedintele Klaus Iohannis, reprezentantii asociatiilor civice iesene, au decis sa transmita un „reminder” birocratilor de la Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

TEN-T network Romania

O harta RECOMANDATA celor de la CNAIR

„Autostrada Ungheni – Iași – Târgu Mureș face parte din rețeaua centrală europeană TEN-T, motiv pentru care poate fi finanțată cu prioritate din fonduri structurale ale UE.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere trebuie să facă urgent demersuri pentru a accesa banii nerambursabili și a respecta, astfel, dreptul moldovenilor la un nivel de trai dezvoltat.

#CNAIR este instituția obligată să pună în aplicare Legea 291/29.11.2018, privind realizarea obiectivului de investiții ”Autostrada Unirii”. Până acum, s-au scurs deja 11 zile din termenul de 30 de zile în care aceasta trebuie să pună în executare normele legislative intrate în vigoare pe 29 noiembrie 2018.

Întreaga regiune de Nord-Est trebuie să se conecteze în mod direct și rapid cu Europa Centrală și de Vest.

http://ec.europa.eu/transport/infrastructure/tentec/tentec-portal/site/maps_upload/AnnexI_2017web.pdf

Uniți vom reuși!”, scriu reprezentantii ONG-ului „Impreuna pentru A8” pe Facebook.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.