Pregătiri de război în vecinătatea graniţelor Romaniei. Ucraina a adoptat legea marţială

Parlamentul de la Kiev a aprobat în unanimitate decretul de instaurare a legii marţiale pentru o perioadă de 30 de zile, anunţă site-ul agenţiei Tass.

Parlamentul Ucrainei ” Verkhovna Rada” (foto: cryptalnews.com)

Anterior, preşedintele Petro Poroşenko a semnat decretul privind instaurarea legii marţiale. Decretul a fost postat pe site-ul preşedinţiei ucrainene. Pentru aprobarea decretului era nevoie de votul Parlamentului de la Kiev.

Decizia vine la o zi de la capturarea de către Rusia a trei nave militare ucrainene, într-o acţiune care tinde să escaladeze tensiunile dintre cele două ţări. Kremlinul a transmis luni că reţinerea celor trei nave militare ucrainene în strâmtoarea Kerci de către Rusia s-a desfăşurat în concordanţă cu legile internaţionale şi interne în vigoare.

Rusia a blocat strâmtoarea duminică în cursul operaţiunilor de oprire şi confiscare a trei nave ucrainene – două nave de patrulare şi un remorcher – afirmând că navele ucrainene ar fi intrat ilegal în apele teritoriale ruse.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.