Simulare catastrofa aeriana la Iasi cu momente funny. Tarom a refuzat implicarea in exercitiu
Autoritatile din Iasi au efectuat un exercitiu de simulare a unei catastrofe aviatice pentru o perioada de 120 de minute, timp in care cei implicati, e.g. SMURD, Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciul de Ambulanta si Jandarmeria, si-au planificat cum ar trebui sa intervina în eventualitatea unui accident nefericit pe aeroportul ieşean.
„Simularea a inclus toate manevrele necesare in cazul unui accident real. Exercitiul s-a desfasurat perfect iar mobilizarea a fost excelenta. Trebuie mentionat că nu a existat un scenariu de pregătire a intervenţiei. Ambulanţele care au venit erau deja pe teren, nu aşteptând într-un garaj să primească un telefon“, a spus Marius Bodea, directorul Aeroportului Iasi.
Intreaga actiune prevedea folosirea unei aeronave reale a celor de la Tarom, dar companiei nu i-a suras mai deloc ideea. „Au zis că nu doresc ca imaginea lor să fie asociată cu vreo prabusire, chiar dacă e vorba de una simulata. Cumva normal, pentru că oamenii ar putea asocia involuntar numele companiei cu ideea de accident“, a explicat Bodea.
Situatii hilare!
Actiunea de salvare a „pasagerilor“ a luat cam 25 de minute şi a dezvaluit si momente hilare. De exemplu, un „pasager“ a fost prea înalt, iar capul ii balanganea peste marginea tărgii pliante utilizate de salvatori, apoi un „mort“ a cazut de vreo 2 ori dupa ce pompierii (obositi) au scapat targa. Cum la orice exista solutii, pompierii si-au schimbat locurile între ei, iar „decedatul“ a fost aşezat lângă un cort-spital instalat la fata locului. Sursa: ZDI