Update Autostrada A8. Comisia de Transporturi votează pentru aprobarea proiectului Iaşi – Târgu Mureş
Comisia de Transporturi a votat în unanimitate obligativitatea construirii autostrăzii Montana (A8), Ungheni-Iași-Târgu Neamt-Târgu Mureș.
Textul legii așa cum a fost votat azi:
„Proiect de Lege privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi – Târgu Mureş Autostrada Unirii
Art. 1 Prezenta lege aprobă executarea obiectivului de investiții Autostrada Iaşi -Târgu Mureş, denumită în continuare Autostrada Unirii. Autostrada Unirii începe la granița României cu Republica Moldova printr-un nou pod peste râul Prut și se termină printr-o conexiune cu autostrada A3 Brașov-Borș, în apropierea orașului Târgu-Mureș.
Art. 2 Obiectivul de investiții Autostrada Unirii se finanțează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor din credite externe și din fonduri europene nerambursabile și/sau prin parteneriat public/privat. În fiecare lege bugetară anuală, pe durata implementării proiectului, se vor aloca acestui obiectiv credite bugetare conform necesarului de finanțare comunicat de Ministerul Transporturilor.
Art. 3 Ministerul Transporturilor este ministerul responsabil pentru coordonarea realizării obiectului de investiții Autostrada Unirii.
Art. 4 Ministerul Transporturilor va demara, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, procedurile necesare pentru realizarea obiectivului de investiții Autostrada Unirii.
Comisia pentru transporturi și infrastructură”