Cristina Parhomenco: Omorul de la Straseni care a socat Moldova
Cristina Parhomenco, elevă în clasa a 8-a la gimnaziul din Strășeni, a fost găsită moartă pe 30 noiembrie, într-o clădire părăsită din localitate (vezi VIDEO mai jos). Patru adolescenți cu varstele de 13, 15, 16 si 17 ani și-au recunoscut vina, doi fiind deja arestati in timp ce alți doi se află în stare de libertate.
In urmatoarea perioada, se asteapta rezultatele expertizei medico-legale care vor concluziona asupra cauzei oficiale a morții minorei. Tatăl Cristinei, era separat de mama acesteia, după divorț el stabilindu-se la Moscova. Potrivit rudelor, el urmează să revină în Republica Moldova pentru înmormântarea fetei.
Filmul crimei descris de procuratura:
„Vineri seara, au servit băuturi alcoolice în parcul din Strășeni, ulterior, s-au deplasat la casa nefinisată unde a fost depistat cadavrul fetiței”, a declarat procurorul Alexandru Raţă.
Fata decedată s-a certat cu unul dintre cei patru băieţi. Este vorba de tânărul care se presupune ca era prietenul Cristinei. Apoi bănuiţii ar fi început să o bată.
„Şi respectiv au snopit-o în bătăi până la moarte, cu diferite obiecte care erau acolo, scânduri, bucăți de cărămidă. Toți acești băieți au fost la evidența poliției, au mai fost implicați în alte acțiuni ilegale, cum ar fi furturi, alte acțiuni, să zicem, implicați în contravenție”, a mai spus procurorul.
„Fata s-a stins vineri seara, pe 25 noiembrie, in urma loviturilor puternice la cap. Primele resultate arata ca minora a fost lovita in cap, de nenumarate ori, cu un obiect greu, iar in urma ranilor a murit.”
Anchetatorii analizează și probabilitatea unui viol, avand in vedere ca victima a fost găsită dezbrăcată.
Despre Cristina Parhomenco:
Psihologul Liceului „Mihai Viteazu” din Străşeni, Viorica Oanţa, unde îsi făcea studiile victima, a declarat pentru IPN că minora era sârguitoare şi nu dădea semne de depresie. Anterior aceasta a absentat câteva zile pentru că ar fi avut conflicte în familie. Părinţii fetei au divorţat şi psihologul presupune că ar fi existat un conflict cu mama, care se descurca mai greu având două minore la întreţinere. Despre relaţiile cu colegii, psihologul a spus că fata nu avea prieteni în clasă şi era mai apropiată de colegii cu vârste mai mari, noteaza Adevarul.ro.
Jaf la Banca din Straseni: Psibila legatura cu omorul?
Interesant este faptul ca omorul din Straseni pare sa aiba legatura cu o alta actiune criminala comisa in localitate in aceeasi perioada. Procurorii afirmă că fostul iubit al Cristinei ar fi prieten cu autorul jafului comis acum o săptămână asupra unei bănci din Strășeni.
Video: Politistii la locul crimei din Straseni
1 Response
[…] Straseni: Cristina Parhomenco, o adolescentă în vârstă de 14 ani din Străşeni, a dispărut vinerea trecută, iar în data […]