„Mai bine soldat in Afganistan decat in Romania politician!” – D-ale lui Daniel Barbu
Sa fii politician in Romania este mult mai dificil, mai stresant si mai riscant decat a fi soldat pe teatrele de operatiuni din Afganistan sau miner sobolan in galeriile din subteranul mioritic! Asta este parerea senatorului ALDE Daniel Barbu, care a tinut o prelegere de toata frumusetea in fata celor adunati in cadrul unui meeting de partid.
Iata mesajul domniei sale:
„V-ați ales o meserie grea. E cea mai grea dintre meserii. Uneori este mai grea decât meseriile pe care le considerăm foarte periculoase, cum este cea de miner. (…) Meseria de politician este grea și foarte puțină lume știe de fapt ce faceți cu adevărat în fiecare zi a săptămânii, adesea și sâmbetele și duminicile. E o meserie grea, în zilele noastre, pentru că este o meserie riscantă. E mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan. Știm bine că, din păcate, și nu numai în România, dar la noi într-o manieră care este extrem de violentă, spațiul public a devenit un fel de teatru de operațiuni în care orice ales local sau național își riscă libertatea, sănătatea, în fiecare zi”, le-a transmis Barbu celor prezenți la Liga Aleșilor Locali ALDE, conform Agerpres.
Pe langa statutul de senator, Daniel Barbu mai este cunoscut si ca fiind istoric, publicist, eseist, jurnalist și profesor de stiinte politice. A fost ministru al culturii intre 21 decembrie 2012 – 12 decembrie 2013.