Cine sunt parlamentarii PSD si ALDE care au fost impotriva motiunii de cenzura?
Motiunea de cenzura pentru daramarea Guvernului Grindeanu a trecut cu 241 de voturi „pentru”. Majoritatea alesilor PSD si ALDE au executat ordinul lui Liviu Dragnea de a vota motiunea, dar au fost si excepții.
Victor Ponta impreuna cu alti 13 parlamentari ai PSD și ALDE au incercat sa-l ajute pe premierul Sorin Grindeanu votand impotriva motiunii, lipsind de la vot sau fiind prezenti fara sa voteze. Din nefericire, nu a fost suficient pentru ca „tradarea” a venit din partea a 15 (din total de 17) deputati ai grupului minoritarilor care s-au decis sa voteze in cadrul asa-zisei motiuni „PSD contra PSD”.
Votul din cadrul motiunii de miercuri a aratat ca partidele conduse de Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu nu doar ca si-au demis propriul Guvern dar au pierdut si majoritatea parlamentara.
Au absentat de la vot:
– Adrian Nicolae Diaconu, senator PSD de Timiș
– Eugen Dogariu, senator PSD de Timiș
– Marina-Adelina Coste, deputat PSD de Bihor
– Bianca-Miruna Gavriliță, deputat PSD de Timiș
– Luminița-Maria Jivan, deputat PSD de Caraș-Severin
– Ion Mocioalcă, deputat PSD de Caraș-Severin
– Cătălin-Marian Rădulescu, deputat PSD de Argeș
– Ion Spânu, deputat PSD de Caraș-Severin
Au fost prezenți, dar nu au votat:
– Nicolae Bănicioiu, deputat PSD de Iași
– Adrian-Radu Pau, deputat PSD de Timiș
– Alfred-Robert Simonis, deputat PSD de Timiș
– Alin Vasile Văcaru, deputat PSD de Gorj
Au votat și, potrivit propriei declarații, au votat contra moțiunii:
– Radu Borza, deputat ALDE de Brașov.
Sursa: Digi24.ro