Viktor Orban, la congresul PPE din Madrid: 70% din refugiati sunt barbati ce formeaza o armata. Nu este o criza a migrantilor

Premierul ungar Viktor Orban și-a mentinut ferm pozitia sa cu privire la criza refugiatilor, sustinand ca 70% dintre migranți „sunt bărbați care par să formeze o armată”, conform Flux24.ro.

„Nu ne confruntam cu o criză refugiat. Aceasta este o mișcare migratoare compusa din migranți economici, refugiați și, de asemenea, luptători străini. Acesta este un proces necontrolat și nereglementat. Aș dori să vă reamintesc că libera alegere a unei țări gazdă nu este inclusa în dreptul internațional. De asemenea, vreau să subliniez că există o sursă nelimitată de refugiati. După Siria, Irak, Pakistan, Afganistan, acum avem si Africa în mișcare. Dimensiunea și volumul pericolului este mult peste așteptările noastre,” a declarat Orban in timpul unui discurs la Congresul Partidului Popular European (PPE), care a adunat majoritatea partidele conservatoare din Uniunea Europeană, joi la Madrid, precizeaza publicatia NewEurope.

Viktor Orban: "Refugiatii, ca o armata" (foto:budapestbeacon.com)

Viktor Orban: „Refugiatii, ca o armata” (foto:budapestbeacon.com)

„Dreptul la demnitate și securitate sunt drepturi fundamentale, dar stilul de viață german și stilul de viață din Ungaria nu sunt drepturi fundamentale ale tuturor oamenilor de pe Pământ”,a adăugat el. El a reiterat scopul de „a-i ajuta pe migranți să-și găsească o viață demnă și a-i trimite înapoi în țările lor de origine”.

Orban a adus in discutie si posibila subiectivitate a mass mediei în actuala criză: „Oare mass-media respectă libertatea de informare și de exprimare arătând doar femei și copii, în timp ce 70% dintre refugiati sunt bărbați care arată ca o armată?”.

Mii de refugiati au trecut din Serbia în Ungaria prin punctul de frontiera Roszke la sfârșitul verii, înainte ca Budapesta să-și inchida frontiera si sa o protejeze cu un gard de sârmă ghimpată anti-imigranți. Ungaria și-a închis intre timp si granita cu Croația pentru migranți, deviind valul de imigranti catre Slovenia.

Peste jumatate de milion de refugiati, în principal vening din Orientul Mijlociu dar și din Pakistan, au patruns în Europa prin peninsula Balcanica de la începutul lui 2015.

„Cred ca trebuie să avem curajul să lansăm o mare dezbatere, fără ipocrizie… Ce credem noi despre moștenirea civilizației noastre? Totul pare sa fie o schimbare de model cultural indusă cu forța din afară?”, a întrebat liderul guvernului ungar, unaparator al suveranității si al „valorilor creștine” ale Europei, potrivit publicatiilor de stiri franceze.
„Apărați Europa!”, a conchis el, cerându-le membrilor PPE să blocheze evolutia „stângii” în Europa.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.