Pluto ar trebui să fie planetă. La fel și Luna

Stim că Luna este satelitul natural al Pămantului, insă grecii antici o priveau ca pe o planetă. Acum, o echipă de cercetători incearcă să redefinească regulile publicand un studiu ce sugerează că este timpul să ne gândim la Lună ca la o planetă de sine stătătoare. La fel cand este vorba si de planetele pitice Pluto și Ceres.

Pluto Pamant Luna

Pluto si Luna ar trebui considerate ca fiind planete (foto: NASA/public domain)

Autorii acestui studiu au analizat peste 200 de ani de cercetări științifice pentru a încerca să răspundă la două întrebări simple:
1. Cum este definită o planetă de catre comunitatea științifică? și 2. Este această definiție în conformitate cu criteriile folosite in 2006 de Uniunea Internațională a Astronomilor (UAI) pentru a-l „retrograda” pe Pluto de la statutul de planetă?

Cum este definită o planetă?
După ce a fost privit ca o planetă timp de 76 de ani, Pluto a fost declarat in 2006 ca fiind de fapt o planetă pitică. Cei de la UAI au ajung la concluzia că cea mai indepartată planetă a sistemului nostru solar nu a reușit să îndeplinească un set de criterii stabilite de zeci de ani de literatură științifică.

Potrivit cercetatorilor, pentru a fi planetă, Pluto trebuie: 1) să orbiteze soarele; 2) să fie suficient de masiv pentru a lua o formă sferică sub influenta propriei gravitati; 3) „să iși curete zona din vecinătate” de resturi și alte corpuri celeste, dovedind astfel că are o gravitație dominantă în acel colț de sistem solar.

Pluto nu reușește totuși sa indeplinească al treilea criteriu. Din cauză ca orbitează in regiunea Centurii Kuiper – un inel masiv de asteroizi si planetoizi care se intind dincolo de orbita Neptunului – Pluto este inconjurat de mii de alte corpuri celeste si bucăti de asteroizi, fiecare exercitandu-și propria gravitație. Deci Pluto, nu este obiectul gravitațional dominant din vecinătatea sa, și, prin urmare, cei de la UAI, au spus că nu este o planetă cu „drepturi depline”.

Cercetătorii au ajuns totusi la concluzia că această regulă de excludere a lui Pluto de la statutul de planetă, este una „arbitrară și nu are la bază precedente istorice” deci ar trebui, prin urmare, să fie ignorată atunci când se va defini pe viitor orice obiect de dimensiune planetară.

„Când Galileo a descris lunile lui Jupiter, le-a descris ca planete”, a declarat co-autorul Kirby Runyon, geolog la Laboratorul de Fizica Aplica al Universitatii Johns Hopkins, pentru NBCNews.com. „Precedentele istorice iau practic in considerare corpuri ceresti rotunde care sunt privite ca planete orbitand in jurul altor planete, deci putem considera că planetele pitice sunt planete”.

Prin acest standard revizuit Pluto este o planetă propriu-zisa. La fel ar trebui sa fie si Luna Pământului, sau lunile lui Jupiter și Saturn. Aceasta este o viziune controversată care a starnit astrocritici – deja acceptate de autorii studiului. Cercetatorii spun ca daca cineva nu este de acord cu evaluarea lor, atunci statutul de planeta ar trebui sa fie reglementat de consensul literaturii stiințifice si nu de un vot dat de catre o singura autoritate, cum ar fi UAI.
Sursa: Livescience

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.